SPONDILITA ANCHILOZANTĂ

În această boală se manifestă osificarea progresivă a articulaţiilor vertebrale: etiologia este necunoscută, dar există o tendinţă ereditară, cu un risc general de dezvoltare a bolii de 1 din 6 la copiii cu părinţi cu spondilită. Incidenţa este mai mare la bărbaţi în timpul celei de-a treia şi a patra decade de viaţă. Spre deosebire de artrita reumatoidă cu care deseori este asociată, spondilita anchilozantă este comparativ rară la femei.
În general, primele afectate sunt articulaţiile dintre T12 şi L1, dar şi restul coloanei toracice şi lombare sunt rapid implicate. În general este afectată articulaţia costo-vertebrală, determinând reducerea expansiunii toracice şi a capacităţii vitale. Ca şi complicaţii, uneori poate apărea tuberculoza pulmonară sau infecţia cu Aspergillus. Simptomele cu care se prezintă
pacienţii la medic, în majoritatea cazurilor, sunt rigiditatea spatelui şi durerea, dar uneori afectarea genunchilor sau şoldurilor este ceea ce atrage atenţa. Poate apărea durere la locul de inserţie a tendonului lui Achile sau la nivelul fasciei plantare (entezopatie).
Boala este progresivă, deşi uneori evoluţia sa se poate opri spontan. În stadii incipiente poate apărea anchiloza completă a coloanei vertebrale, cu modificări radiologice caracteristice („coloana de bambus”). Flexia progresivă a coloanei poate fi severă, astfel încât pacientul este în imposibilitatea de a vedea îanainte, odată cu flexia capului pe trunchi. Articulaţiile sacroiliace sunt aproape invariabil implicate în stadiile iniţiale, iar articulaţia manubriosternală fuzionează. Poate exista în antecedente irită sau sechele de irită. Viteza de sedimenatre a eritrocitelor (VSH) este mare (40-120 mm/h), factorul reumatoid nu este prezent, iar HLA-B27 este în general pozitiv. Deseori se asociază anemia, oboseala musculară şi scăderea în greutate.
Progresia spondilitei anchilozante poate fi controlată cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene şi uneori cu tratament cu raze X (deep X-ray therapy), chiar cu riscul apariţiei anemiei aplastice. Dacă deformarea coloanei este mare, se poate face ocazional osteotomie, pentru a reda pacientului o postură erectă tolerabilă. Deseori se efectuează artroplastia cu înlocuirea şoldului sau genunchiului, chiar dacă aceste articulaţii au progresat spre fuziune.