SPONDILOLIZA

În poziţia ortostatică există o tendinţă a corpului vertebrei, a cincea vertebră lombară (care suportă greutatea trunchiului) să gliseze înainte pe suprafaţa corespunzătoare a sacrumului, deoarece suprafaţa discului intervertebral L5-S1 nu este orizontală ci coboară pe o pantă anterioară. Această mişcare este în general prevenită de către proiecţia descendentă a procesului articular inferior de la nivelul celei de-a cincea vertebre lombare, care corespunde cu proiecţia articulară ascendentă a sacrumului. Acest mecanism poate eşua dacă există o fractură sau un defect la nivelul celei de-a cincea vertebre lombare din zona anterioară până în regiunea inferioară a articulaţiei. Un defect în această regiune, chiar dacă nu este însoţit de o mişcare semnificativă anterioară a corpului vertebral este cunoscut sub denumirea de spondiloliză. Aceasta poate fi uni sau bilaterală. Când apare alunecarea anterioară, afecţiunea se numeşte spondilolistezis. Mai puţin frecvent poate fi implicată cea de-a patra vertebră lombară, iar alunecarea se poate produce între L4 şi L5.
În ceea ce priveşte cauzalitatea acestor afecţiuni sunt recunoscuţi atât factorii congenitali, cât şi factorii privind dezvoltarea. Există o incidenţă crescută în familiile celor afectaţi (30-70% cu transmitere dominantă), în anumite triburi inuite (54%) şi în rândul populaţiei japoneze. Cea mai mică incidenţă se regăseşte între femeile de culoare (1,1%) şi între bărbaţii albi (6,1%). Defectul se întâlneşte rar de la naştere şi înainte de vârsta de 5 ani, dar incidenţa în rândul populaţiei creşte până la sfârşitul celei de-a 4-a decade.
Cele mai probabile cauze sunt fracturile determinate de traumatisme sau oboseală, ceea ce explică incidenţa crescută în rândul gimnaştilor, halterofililor, muncitorilor, ţapinarilor, backpackers (pasionaţi de drumetii cu ruccsace). Poate fi asociată cu spina bifida sacrală şi cu boala Scheuermann.
Atât spondiloloza cât şi spondilolostezisul determină dureri lombare care iradiază în fesă. În cazul adolescenţilor care în majoritatea lor practică sport, situaţiile se pot rezolva în 80% din cazuri prin evitarea activităţilor sportive şi utilizarea unui corset. Acest lucru poate determina vindecarea fracturilor după stabilizarea coloanei, care apar în urma modificărilor degenerative de la nivelul zonei afectate. În cazurile cele mai severe, când se produce o alunecare anterioară
semnificativă, fuziunea spinală locală reprezintă tratamentul de elecţie. Aceasta se poate realiza cu sau fără reducerea deformării.
O serie de pacienţi pot suferi tulburări neurologice la nivelul membrelor inferioare, fie în stadiul iniţial, fie ca o complicaţie mai puţin frecventă a fuziunii spinale. În sindromul cozii de cal apare frecvent durere lombară cu iradiere în fesă, rigiditatea coloanei, spasm în partea posterioară a coapsei, mers anormal, tulburări de control vezical şi a intestinului. Se poate asocia cu protruzie discală sau poate fi cauzată de coada de cal sau rădăcinile plexului lombosacrat întinse peste proeminența marginii superioare a celei de-a cincea vertebre lombare sau a sacrumului. Aceste complicaţii pot fi tratate prin proceduri imediate de decompresie medulară.