Rahitismul

Rahitismul este o boală a copilăriei si adolescenței, care se caracterizează prin mineralizarea incompletă a oaselor în condițiile carenței de vitamina D. Aceasta se datorează pierderii de calciu din oase, care devin flexibile și se deformează.

Această boală survine cu precădere la copiii între 3 luni și 2 ani, perioadă în care copilul crește cu rapiditate, iar corpul acestuia necesită un nivel crescut de calciu și fosfor. Afecțiunea este rară la nou-născuți.

Vitamina D permite absorbția intestinală de calciu, acționând asupra mineralizării oaselor, dar și asupra excreției de calciu prin urină. Cea mai mare parte a vitaminei D este sintetizată la nivelul epidermei, unde sterolii inactivi sunt activați de către razele ultraviolete.

Rahitismul este o afecțiune specifică celor mici, care se datorează unui deficit de vitamina D, calciu și fosfați, care împiedică procesul de creștere și dezvoltare normală a oaselor. Corespondentul acestei afecțiuni la adult se numește “osteomalacie”. În absența acestei vitamine și a unor minerale esențiale, oasele își pot pierde din rezistența naturală și  devin fragile.
Privat de aceste elemente, osteoidul nu se poate calcifica și matura. Deși deficitul de vitamina D apare și la adulți sau bătrâni, forma cea mai severă și frecvent întâlnită este cea de “rahitism”, care afectează mai ales copiii ce suferă de malnutriție severă, de înfometare sau de un regim dietetic inadecvat necesităților lor. Specialiștii consideră că cel mai ridicat risc de apariție a rahitismului îl au nou născuții alăptati la sân ai căror mame nu se expun la soare, nou născuții hrăniți natural care nu sunt expuși la soare, micuții care au intoleranță la lactoză și nu pot consuma lapte fortifiat.

Vitamina D3 este o vitamină pe care organismul o poate sintetiza din derivați de colesterol, sub influența radiațiilor ultraviolete de tip B. Ea este unul din factorii principali care stimulează absorbția de calciu și fosfor din tractul gastrointestinal. Dacă nivelul ei este insuficient, nu numai că nu se va mai absorbi suficient calciu, însă va debuta și procesul de demineralizare osoasă, deoarece vitamina D este implicată și în concentrarea calciului în os.
Suplimentarea dietetică promptă cu vitamina D sau calciu este foarte importantă în corectarea unor astfel de dezechilibre care pot să apară în cadrul procesului de creștere și dezvoltare a copiilor. Dacă însă din diverse motive, rahitismul nu este corectat la timp, există posibilitatea ca în timp să apară malformații osoase care să necesite tratament chirugical.
Frecvența de apariție a rahitismului variază în funcție de condițiile socio-economice ale familiei în care s-a născut copilul, precum și al regiunii natale în general, precum și de factorii climatici (expunerea la soare).

Etiologie

Rahitismul apare datorită deficitului de vitamina D, calciu și fosfor. Vitamina D3, numită și colecalciferol, se formează în piele plecând de la un compus colesterolic. Acesta trece prin mai multe modificări enzematice până să ajungă la formă de vitamina D3. În prima fază se fornează calcidiol, la nivel hepatic. Acesta este de fapt forma circulantă cea mai abundentă de vitamina D. Prin dozarea concentrației sale plasmatice specialiștii pot aprecia dacă există sau nu un deficit de vitamina D în organism.

Următoarea modificare enzimatică are loc la nivelul rinichiului, unde calciferolul este transformat într-un compus activ. Calcitriolul este un compus care poate regla metabolismul calciului în nenumărate feluri. El promovează absorbția calciului și fosforului din intestin, crește reabsorbția renală a fosforului și poate facilita în mod direct calcificare osoasă. Prin aceste influențe calcitriolul stimulează calcificarea osteoidului, atât în general, în întregul sistem scheletic, cât mai ales la nivel metafizar.

Deficitul de vitamina D determină apariția hipocalcemiei. Stările hipocalcemice declanșează o sinteză și secreție crescută de hormoni paratiroidieni, care stimulează pierderile renale de fosfor și care vor determina o demineralizare osoasă cu scopul de a corecta concentrația calciului. Vitamina D este absorbită din surse alimentare, sau este produsă, în mare parte, sub influența radiațiilor solare.

Copiii predispuși riscului de apariție a deficitului de vitamina D sunt în principal:

• Cei care locuiesc în regiuni cu soare puțin;
• Cei care nu ies afară și stau în casă foarte mult timp;
• Cei cu o dietă vegetariană;
• Cei cu intoleranță la lactoză sau cei care nu consumă produse lactate.

Bebelușii alimentați exclusiv la sân pot dezvolta și ei rahitism în timp, în cazul în care nu li se administrează profilactic vitamina D și calciu în primele zile de viață, deoarece laptele de mamă nu este sursă foarte bună de vitamina D. Această problemă este chiar mai importantă la copiii cu pielea închisă, în timpul zilelor de iarnă( când sunt mai puține ore însorite).

Acumularea acestor factori sporește semnificativ riscul de apariție a rahitismului. Rahitismul sau osteomalacia pot să apară și ca rezultat exclusiv al unei diete sărace în vitamina D, însă în prezent o astfel de etiologie a bolilor este mai puțin întâlnită deoarece majoritatea alimentelor sunt îmbogățite cu vitamina D și fortifiate cu calciu. Cele mai bune surse de calciu și fosfor sunt produsele lactate și legumele verzi, iar acestea sunt disponibile într-o gamă foarte variată, fiind și accesibile.

Apariția rahitismului pare a avea și o componentă genetică, deoarece există cazuri de rahitism transmis ereditar de la o generație la alta. În acest caz rahitismul apare în cadrul unor sindroame ce se caracterizează prin incapacitatea rinichiului de a păstra în organism fosfații minerali (afecțiune numită hipofosfatemie X linkata), sau prin existența unei tulburari tubulare renale (patologie în cadrul căreia rinichiul nu poare excreta acizi prin urină).

Absorbția vitaminei D este influențată și de afecțiuni care interferă cu absorbția intestinală a lipidelor dietetice. Ocazional, rahitismul apare la copiii care au boli hepatice și care nu pot transforma precursorii vitaminei D în compușii activi, capabili de a realiza efecte biologice în organism.

Rahitismul apare mai rar în țările dezvoltate, el caracterizând economiile în curs de dezvoltare și țările sărace. Boala este prezentă în special în perioada de creștere a organismului, când necesarul de fosfor și calciu este crescut și trebuie acoperit cât mai bine. Rahitismul poate fi diagnosticat la copii cu vârsta între 6-24 luni, și este relativ rar la nou născuți(din punct de vedere al tabloului clinic).

Simptomatologie şi manifestări clinice

1. Simptomatologie

Rahitismul se caracterizează prin deficit de vitamina D care va induce o serie de modificări generale în organism, ce pot deveni manifeste uneori când poate fi prea târziu şi deformările scheletice trebuie îndreptate doar prin intervenţie chirugicală.

Cele mai frecvente semne şi simptome sunt:

• Malformaţii scheletice: sunt localizate în special la nivelul membrelor inferioare, la nivelul coloanei vertebrale, pelvisului şi sternului. Specialiştii au descris următoarele modificări apărute la scheletul pacienţilor cu rahitism: stern în carenă, bombat anterior, tibie în iatagan, când oasele gambei sunt încurbate, matanii costale (proeminențe apărute la nivelul coastelor, pe toracele anterior), cifoze, scolioze, sau chiar cifoscolioze (dacă rahitismul apare la copiii mai mari de 2 ani), tasări de corpuri vertebrale, cranio tabes (craniu malformat);
• Închiderea tardivă a fontanelei anterioare;
• Dureri sau sensibilitate osoasă: la nivelul oaselor lungi şi coloanei vertebrale precum şi la nivelul centurilor scapulară şi pelvină. Sunt adesea dureri cronice, de intensitate moderată;
• Spasme musculare generalizate (tetanie) şi hipocalcemie;
• Hiperplazie metafizară care determină apariţia semnului dublei maleole, care poate fi perceput la nivelul tibiei;
• Hipotonie musculară generalizată;
• Astenie musculară;
• Oase fragile, uşor traumatizate: copiii cu rahitism sunt predispuşi unor fracturi “în lemn verde”, cum le numesc spcialiștii, când osul efectiv pare a se frânge, iar aspectul radiografic este foarte similar cu cel al unei crengi verzi pe care încercam să o rupem şi care crapa la mijloc;
• Creştere şi dezvoltare anormale: copii au o talie mai mică decât media normală pentru vârsta lor;
• Malformaţii dentare: erupţii dentare întârziate şi dinţi cu aspect şi structura modificată, smalt poros, predispoziţie la apariţia cariilor dentare.

1. Manifestări clinice

Deficitul de vitamina D are atât manifestări osoase şi extraosoase. Cel mai frecvent la examenul clinic sunt evidente semnele osoase ale rahitismului.

1. Semne osoase

Semnele osoase rezulta dintr-o mineralizare osoasă deficitară evidenţiată mai ales în perioadele  de creştere rapidă (sugar şi pubertate).

• Modificări ale cutiei craniene
• Craniotabesul – se caracterizează printr-o rezistență scăzută la presiunea digitală a oaselor craniului, în special în zona parieto-occipitală, cea mai solicitată mecanic de poziția din primele luni de viață.  Modificarea osoasă este evidențiată clinic prin exercitarea unei presiuni de către degetele examinatorului la nivelul osului parietal şi occipital, arie care se „înfundă” ca o minge de ping-pong. Craniotabesul rahitic se instalează după vârsta de 3 luni,  înaintea  acestei vârste fiind considerat fiziologic;
• Bose parietale şi frontale, proeminența occipitală;
• Plagiocefalie – aplatizarea oaselor parietale sau occipitale;
• Fontanela anterioară larg deschisă după vârsta de 8 luni;
• Persistența fontanelei anterioare după vârsta de 18 luni;
• Macrocranie.
• Modificări ale cutiei toracice
• Matanii costale – tumefierea palpabilă şi vizibilă a joncțiunilor condrocostale realizând o linie oblică ce coboară dinspre stern către regiunea anterolaterala a bazei toracelui;
• Șanțul submamar Harrison – retracția, aproximativ orizontală, a toracelui la nivelul inserției costale a diafragmului (contracția acestuia pe coastele demineralizate);
• Torace evazat la baze – tracțiunea în afară exercitată de acțiunea musculaturii abdominale pe coastele demineralizate, eventual torace în formă „de clopot”;
• Alte semne – stern înfundat sau proeminent, aplatizare laterală a toracelui în jumătatea superioară, deformări ale claviculelor, iar în forme severe fracturi spontane ale coastelor.
• Modificări ale membrelor
• Membre superioare – deformări ale metafizelor – ca urmare a îngroşării extremitatii distale a radiusului prin dezvoltarea excesivă a tesutului osteoid demineralizat;
• Membre inferioare – curburi ale diafizelor (în special la copilul care se ridică şi merge) din cauza lipsei de fermitate a oaselor insuficient mineralizate, realizând la nivelul gambelor genu varus (curburi în „O”) sau genu valgus (curburi în „X”).
• Modificări ale coloanei vertebrale şi ale bazinului
• Cifoza dorsală (superioară sau inferioară) şi lombară;
• Micşorarea diametrului antero-posterior şi a celui lateral al bazinului;
• Coxa vara sau coxa valga – angulari ale extremitatilor proximale a femurului, cu modificarea unghiului dintre colul femural şi diafiză.

Aceste modificări apar cu precădere la copilul mare şi adolescent.

Deformările bazinului, sechele ale unui rahitism netratat, se răsfrâng negativ la fete  în situația evoluției unei  sarcinii viitoare.

• Modificări ale dentiției
• Schimbarea ordinii de aparitie a dinților;
• Distrofii dentare.

1. Semne extraosoase

• Hipotonie musculară – cu staționare şi regres în achizițiile motorii (susținerea capului, statul în şezut, mers) şi distensie abdominală;
• Laxitate ligamentară;
• Hiperexcitabilitate neuro-musculară, evidențiată prin:

– manevre specifice semnul Chwostek pozitiv reprezentat de contractura orbicularului buzelor la percutarea scurtă a obrazului, la mijlocul liniei care uneşte tragusul  cu comisura bucală de aceeaşi parte, semnul se evidențiază mai frecvent la copilul cu vârsta între două luni şi doi ani;

– tresăriri frecvente spontane sau la zgomote mici;

– tremurături ale extremitaților;

– reflexe arhaice persistente, reflex Moro spontan;

Diagnostic

Diagnosticul pozitiv de rahitism carențial se pune în special pe:

– semne osoase difuze asociate cu:

– noțiunea de absență de aport al vitaminei D (sau aport îndoielnic);

– dozare: calcemie, fosfatemie, FA plasmatice.

Ameliorarea rapidă după administrarea de vitamină D confirmă definitiv diagnosticul.

Diagnosticul diferențial se face cu alte cauze de rahitism. Tabloul clinic și radiologic al rahitismului nu este specific carenței în vitamină D. Rahitismul poate fi provocat prin alte afecțiuni care perturbă mineralizarea osoasă la copil. Anamneza, semnele clinice de însoțire, datele biologice și/sau ineficacitatea tratamentului cu vitamină D orientează către aceste etiologii rare sau excepționale

1. Rahitismul vitamino-rezistent. Eșecul tratamentului cu vitamină D, în prezența unui rahitism tipic, trebuie să pună în discuție un rahitism vitamino-rezistent – care are mai multe forme etiopatogenice, toate foarte rare:

• Rahitismul hipofosfatemic. Este forma cea mai frecventă, cel mai frecvent din cauze familiale, legate de cromozomul X sau sporadic. Se caracterizează prin:

– calcemia este întotdeauna normală (homeostazie calcică păstrată);

– fosforemia este scăzută – hipofosfatemia severă este principalul semn biologic – rezultat al unui defect de reabsorbție tubulară a fosfaților;

– nu există nici carență în vitamina D, nici hiperparatiroidism secundar;

– nu exista retard motor;

– vitamina D este ineficace.

• Rahitismele vitamino-rezistente pseudocarențiale. Se prezintă cu un tablou de rahitism carențial sever precoce – insensibil la aportul de vitamină D (ineficacitate totală a tratamentului cu vitamina D).

2. Osteodistrofia renală. Aceasta determină o atingere osoasă difuză, foarte asemănătoare unui rahitism, dar este, totdeauna asociată unei insuficiențe renale cronice severe.

3.Afecțiuni osoase constituționale: osteogeneza imperfectă, condrodisplazii (condrodistrofia metafizară), hipofosfatazia. Acestea pot prezenta un aspect radiologic foarte apropiat cu cel de rahitism. Antecedentele familiale, anamneza, absența anomaliilor biologice sau prezența unui nivel foarte scăzut al FA orientează diagnosticul.

4. Rahitisme din sindromul de malabsorbție și insuficiența hepatică gravă – Au un context clinic și biologic evocator, excepțional carență în calciu (context de alimentație lipsită de lapte sau de produse lactate pe perioade foarte lungi de timp).
5. Semne clinice izolate. Numeroase semne clinice de rahitism nu sunt specifice și se pot găsi izolat la numeroși copii, fără să aibă valoare patologică: retard în achiziția tonusului, întârziere în mers, retard în erupția dentară, tibia vara, genu valgum, plagiocefalia. Caracterul lor izolat este suficient pentru a îndepărta diagnosticul de carența în vitamina D.

Gradele de severitate:

Rahitismul uşor (I grad de severitate)

Simptome minore de afectare a SNC: excitabilitate, tremur, sindrom sudoripar, dereglarea somnului – sunt exprimate nesemnificativ.

Simptome uşoare de afectare a sistemului osos: craniotabesul lipseşte, în evoluţia subacută se observă proeminenţa uşoară a boselor frontale, parietale

Rahitismul moderat (II grad de severitate).

Manifestările clinice sunt clar exprimate:

Sistemul nervos central: excitabilitate, crize convulsive, sindrom sudoripar.

Afectarea sistemului osos:

• în evoluţie acută – osteomalacie (craniotabes, flexibilitatea bordurilor fontanelei mari), aplatizare occipitală;
• în evoluţie subacută – hiperplazie osteoidă (proeminenţa boselor frontale şi parietale, mătănii costale, deformarea cutiei toracice).

Simptome de afectare a motricităţii grosiere: hipotonie musculară, flexibilitatea ligamentelor.

Rahitismul sever (III grad de severitate).

Modificări severe ale sistemului osos:

• craniu oligo-hidrocefal, caput quadratum, nas în formă de „şa”;
• cutia toracică – şanţ subpectoral, torace în carenă;
• fracturi ale oaselor tubulare;
• deformarea membrelor în „X”, „O”;
• brăţări, degete în formă de „fire de perle”.

Hipotonie musculară severă.

Retard staturo-ponderal.

Dezvoltarea psiho-motorie întârziată.

Dispnee, tahipnee.

Complicaţii. Spasmofilia.

Forma manifestă:

• simptome de afectare a SNC;
• eclampsie cu accese de convulsii tonice, tonico-clonice, pierderea conştiinţei, apoi somnolenţă;
• spasm carpo-pedal, mâinile capătă aspect de „mână de mamoş”;
• laringospasm şi bronhospasm cu dispnee inspiratorie, cianoză, apnee.

Forma latentă:

• semnele spazmofiliei pot fi induse prin reflexe neuro-musculare (Chvostek, Trousseau, Erb, Maslov, Lust);
• convulsii determinate de hipocalciemie

 Diagnosticul diferenţial

• Afecţiuni perinatale ale SNC (hipoxie cronică intrauterină, traumatisme intranatale).
• Diferite forme de miatonii.
• Ghibus rahitismal cu afectarea coloanei vertebrale de origine specifică (tuberculoză).
• Hidrocefalia rahitismală condiţionată de dereglările licvoro dinamice (malformaţii cerebrale, complicaţii post infecţioase în meningitele purulente).
• Alte maladii rahitismale determinate ereditar (diabet fosfat, rahitismul Fanconi, acidoza tubular renală, pseudo-hipo-paratiroidismul).

Diagnosticul diferenţial al spasmofiliei, epilepsiei şi convulsiilor hipertermice:

Manifestări clinice	Spasmofilia	Epilepsia	Convulsiile hipertermice
Anamneza (traumatismul intracranian)	Lipseşte	Prezentă	Prezentă
Semne rahitismale	Prezente permanent	Nu sunt obligatorii	Nu sunt obligatorii
Timpul apariţiei convulsiilor	Ziua	Noaptea	Depinde de timpul Apariţiei febrei
Tegumente	Palide, umede	Palide, umede	Hiperemiate, uscate
Hiperestezie	Prezentă	Lipseşte	Lipseşte
Voma	Lipseşte	Lipseşte	Prezentă
Bombarea fontanelei Anterioare	Prezentă	Lipseşte	Lipseşte
Muşarea limbii	Prezentă	Prezentă	Prezentă
Spumă bucală	Prezentă	Prezentă	Prezentă
Urinarea în timpul şi după criză	Prezentă	Prezentă	Prezentă
Cunoştinţa	Lipseşte	Lipseşte	Lipseşte
Somn profund După criză	Prezentă	Prezentă	Lipseşte
Dezvoltarea Psihomotorie	Fără dereglări	Afectată	Fără dereglări

Profilaxia

Profilaxia antenatală

• Măsuri nespecifice pentru toate femeile însărcinate: mod de viaţă activ, alimentaţie raţională
• Vitamina D – 500 UI pe zi în ultimul trimestru de sarcină în timpul însorit şi 1000 UI în situaţii speciale (condiţii de trai nefavorabile, alimentaţie defectuoasă, disgravidie), este indicate femeilor din grupul de risc cu:
• gestoze;
• patologie SNC, care necesită terapie anticonvulsivantă;
• patologie cardio-vasculară: malformaţii cardiace, hipertensiune arterială, disfuncţii vegetative;
• patologia aparatului gastro-intestinal, insuficienţărenală;
• maladii ce necesită antibioticoterapie;
• maladii endocrine.
• Condiţii sociale nefavorabile.

Profilaxia postnatală

• Măsuri nespecifice:
• Regim corect al copilului: plimbări la aer curat, effort asupra sistemului osos, masaj, igienă perfectă;
• alimentaţie la sîn, la necessitate produse lactate adaptate, diversificare corectă a raţiei alimentare.
• Profilaxia specifică:
• vitamina D – 500-700 UI pe zi, de la a 7-a-10-a zi de viaţă a copilului, pe o durată de 24 luni;
• vitamina D – 800-1000 UI pe zi pentru copii din grupul de risc – 1 lună, apoi se reia cu 500UI pe zi:

– Prematuritate.

– Dismaturitate.

– Malnutriţie congenitală.

– Traumă intranatală, asfixie în naştere, hipoxie cronică intrauterină.

– Convulsii de orice origine.

– Septicemie.

– Icter neonatal prelungit.

– Malformaţii congenitale gastro-intestinale, bronho-pulmonare.

– Diaree de etiologie diferită.

– Copii cu condiţi isociale precare, din instituţii rezidenţiale.

– Sugarii alimentaţi mixt sau artificial.

• vitamina D – 1000-1200 UI pe zi, pe parcursul a 24 luni, la copilul născut prematur;
• vitamina D prin metoda stoss – 200 000 UI per os la 2-4, 6, 9, 12-24 luni (în cazuri excepţionale, când nu este posibilă administrarea zilnică orală a vitaminei D).

Tratamentul rahitismului

Tratamentul rahitismului esre profilactic și curativ, în arsenalul său găsindu-se trei elemente esențiale:

• Regimul igienico – dietetic
• Vitamine
• Agenți fizici

În ceea ce privește regimul dietetic subliniem numai necesitatea unei alimentații variate, bogate în proteine și săruri minerale. Din acest regim nu trebuie să lipsească legumele, în special rădăcinoase (morcovi, țelină, pătrunjel).

Tratamentul balneo-fizio-terapic al rahitismului are următoarele obiective:

• Fixarea calciului pe os cu ajutorul razelor ultraviolete naturale sau artificiale, întărirea structurii osoase și dezvoltarea musculaturii
• Analgezia
• Hiperemia
• Hipertermia locală și sistemică
• Creșterea elasticității țesuturilor.

Aceste efecte cumulate, sunt favorabile pentru pregatirea programelor de kinetoterapie și masaj. În  tratamentul BFT urmărim accelerarera depunerii de Ca în os cu ajutorul razelor ultraviolete naturale sau artificiale. Este indicată cura heliomarină în care menţionăm helioterapia, terapia cu raze ultraviolete si infrarosii naturale (de origine solară).

Este vorba de o expunere la soare progresivă, foarte strict gradată, valabilă la subiecții sensibili, copii, bătrâni și blonzi.

Se acoperă corpul cu un cearceaf și apoi, regiunile corporale se descopera succesiv și progresiv, în sens cranio-caudal.

Se va ajunge până la o expunere totală de 3 ore, după care, din momentul desăvârșirii pigmentației durata expunerii descrește. Extremitatea cefalică nu se expune (se acopera capul).

Se  pot face 1-3 ședințe pe zi. Orarul optim pentru obținerea celor mai benefice efecte ale razelor ultraviolete asupra organismului, s-a apreciat a fi intre orele 9.00 – 11.00 dimineața.

Aceste băi sunt indicate mai ales la copii, în perioada de creștere (aceste băi stimulează metabolismul fosfo-calcic si pe cel al vitaminei D) și sunt contraindicate la persoanele cu probleme cardiace.

Baia de namol

Se realizează în cazuri speciale și constă în ungerea corpului cu namol, intr-o cadă. Este o procedură foarte solicitantă pentru pacient.

Împachetarea cu nămol

Constă în aplicarea nămolului la o temperatură de 38 – 40°C pe o anumită regiune. Durata unei şedinţe este de 20 – 40 minute.

Nămolul are mai multe efecte:

– efect mecanic, producând excitaţia pielii datorită micilor particule componente;

– efect fizic, temperatura corpului creşte cu 2 – 3°C;

– efect chimic prin resorbţia unor substanţe biologic active prin piele din nămol.

Împachetarile cu nisip

Reprezintă introducerea corpului în nisip, la o anumita temperatură. Se poate realiza în cada de baie, dar și pe plajă.

 Băile de lumină

Cele complete se realizează în dulapuri de lemn cu becuri, iar cele parțiale, cu ajutorul unor dispozitive adaptate. Durata băilor este de 15-20 de minute, după care se execută o procedură de răcire. În tot acest timp, pacientul va purta o compresă cu apă la temperatura camerei, pe frunte.

Căldura radiantă produsă de băile de lumină este mai penetrantă decât cea de abur sau aer cald, iar transpirația începe mai devreme.

         Tratamentul prin electroterapie

         Prin electroterapie urmărim întărirea țesutului osos prin stimularea depunerii de Ca și stimulrea organismului pentru producerea de vitamina D2.

O metoda eficientă de intărire a țesutului osos este ionizarea cu Ca.

Ionizarea este procedeul prin care se introduc în organism diferite substanțe medicamentoase, în acest caz Ca, cu ajutorul curentului electric, care le transporta prin tegument și mucoase.

Principiul acestei forme de terapie se bazează pe disocierea electrolitică a diverselor substanțe farmaceutice adăugate polilor aplicați și transportarea anionior (-) și cationilor (+) spre electronii de semn contrar încărcării lor electrice, prin respingerea lor de către electronii de același semn și atragerea către polii de semn contrar.

În acest caz Ca se aplică la anod care este de același semn încăracării sale electrice care determină respingera ionilor de Ca și atragerea lor la catod.

Tot pentru întărirea structurii osoase se mai poate face tratament cu Magnetodiaflux care accelerează depunerea calciului pe os. Durata ședintelor aplicate 40-60 de minute.

Pentru stimularea organismului de a produce vitamina D se vor aplica radiații ultraviolete cu ajutorul cărora se va transforma egosterolul din epiderm în vitamina D.

Tratamentul prin masaj

Masajul musculaturii scheletice influențează organismul în mod substanțial. În acești mușchi se produc diferite fenomene fizice și chimice, metabolice sau energetice, prin care pot fi stimulate sau încetinite prin mijloacele noastre.

Prin acțiunea mecanică a manevrelor de masaj executat stăruitor și într-un mod vioi, putem îmbunătăți proprietățile funcționale ale mușchilor, făcând să crească excitabilitatea, conductibilitatea și contractilitatea lor, prin tensiune și destindere alternativă, pentru a dezvolta elasticitatea mușchilor, una din cele mai importante proprietăți ale muschilor.

Pentru a obține în acelați mod relaxarea mușchilor încordați sau obosiți prin manevre ușoare, executate într-un ritm lent și liniștitor.

Prin manevre de presiune și stoarcere, activăm circulația venelor și capilarelor din vasta rețea vasculară care inconjoară și străbate musculatura scheletică.

Sub influența acestor manevre de masaj se lărgesc capilarele care se află în funcțiune și se deschid capilarele de rezervă, crește debitul sanguin local și se accelereaza circuitul limfatic. De asemenea masajul are influențe evidente asupra mușchilor atrofici.

Masajul tendoanelor și al tecilor tendinoase se execută practic odată cu masajul mușchilor. Se folosesc îndeosebi manevre cu efect circulator (netezit, fricțiuni vibrante) și se tratează unele leziuni și tulburări asociate.

Locul de inserție al tendonului pe os poate fi sediul unor complexe leziuni și tulburări. Aceste inserții se masează cu bagare de seamă prin manevre blânde dar insistente.

Masajul articulațiilor necesită o tehnică specială  adaptată la forma și structura diferită a lor. Masajul activează circulația și nutriția în țesuturile articulare (pielea, țesut conjunctiv, vase, nervi, tendoane, mușchi), se întreține suplețea  și rezistența lor, condiția indispensabilă pentru o bună funcționare articulară.

Oasele beneficiază de efectele circulatorii și trofice ale masajului numai în mod indirect prin intermediul țesuturilor moi, care le acopră și în care se ramifică rețeaua vasculară comună.

La nivelul celulelor sunt stimulați factorii enzimatici. Ele ușurează reacțiile chimice, schimbă sarcina electrică de la o celulă la alta, transformă elementele necesare elaborării unei cantități de energie calorică. Celulele enzimatice stimuleaza metabolismul hidraților de carbon și  favorizează punerea în libertate a unor hormoni cu rol în vasodilatație.

Enzimele sunt elemente proteice foarte sensibile. Activitatea lor poate fi reglată prin masaj la intensități diferite. Masajul dur oprește activitatea lor, în timp ce masajul blând (sedativ) stimulează această activitate.

  Tratamentul kinetoterapeutic al rahitismului

Tratamentul kinetoteraputic se realizeză printr-o serie de exerciții care sunt recomandabile nu numai în rahitism și pentru prevenirea acestuia ci constituie forme de mișcare dirijată pentru orice copil sub un an.

Între 0-7 luni, se efectueaza miscari ale tuturor segmentelor corpului, repetate de cateva ori si urmate de sedinte de masaj.

Între 7-10 luni, se adauga exercitii de provocare a reflexelor si incurajarea mersului in patru labe.

Între 10-14 luni, mișcările prezentate până acum se vor executa cu o participare activă, mai evidentă a copilului. Pe parcursul mișcărilor se poate opune o rezistență, fără însă ca aceasta să descurajeze efectuarea mișcării.

• Reflexul “gata pentru săritură“ este consolidat, obligând copilul să-și mențină parte din greutatea corpului pe brațe, cu coatele extinse.
• Exerciții de extensie a coloanei vertebrale, radicând copilul din decubit dorsal, astfel, ca el să se spijine numai pe cap sau numai pe călcâie, cu corpul drept în extensie.
• Copilul este obligat să se aplece (după jucării) și să se ridice, dacă se poate singur, fără ajutor.

În această afecțiune, prin gimnastică nu se urmărește corectarea deficiențelor produse de rahitism cât mai degrabă tonifierea musculară. Dacă până la vârsta de 4-5 ani, adăugând uneori și mijloace ortopedice, corectarea nu s-a produs se aplică tratamentul chirurgical. Dintre mijloacele ortopedice fac parte aparatele de compresie cu arc pentru sternul carenat, atele de corecție din plastic sau duraluminiu care se poartă noaptea pentru corecția genu varum-ului sau genu valgum-ului, susținătoare plantare pentru picioarele plate.

În concluzie putem spune că rahitismul este exemplul cel mai concludent de boală de creștere prin carență externă. Putem caracteriza aeastă boală ca fiind o afecțiune a cartilajelor de creștere ale copilului mic, în care nedepunerea sărurilor calcice determină degenerarea și creșterea anarhică a matricei cartilaginoase.

De reținut sunt aspectele care țin de profilaxia rahitismului. Mamele trebuie să aibă un regim alimentar adecvat și variat și de asemenea să practice mișcarea și expunerea la soare. De asemenea copilul trebuie să fie alăptat la sân și ulterior să aibă un regim alimentar adecvat.

Pentru a avea success tratamentul rahitismului trebuie aplicat precoce și corect, combinându-se vitaminoterapia cu balneo-fizio-kinetoterapia, regimul alimentar și celelalte terapii care sunt necesare în funcție de gradul și stadiul bolii.