Scolioza

Scolioza este în principal o curbură a coloanei vertebrale în plan frontal, dar de cele mai multe ori este asociată cu cifoza. Analiza matematică a curburilor a arătat câteva modele disctinctive, care sunt dependente și contribuie la aceste două deformități.
În managementul oricărui caz, prima și cea mai importantă decizie de stabilit este dacă vertebrele sunt deformate (scolioză structurală). Dacă vertebrea este normală (în cazul scoliozelor nestructurale), deformările sunt de obicei din cauza uneia din condițiile următoare: poate fi compensatorie, rezultat al basculării bazinului prin scurtarea aparentă sau reală a unui membru inferior; poate fi iritat nervul sciatic și să apară contractura unilaterală, în special dacă este asociată cu o hernie de disc. Scoliozele posturale sunt întâlnite cel mai des la adolescenții de gen feminin și în general se rezolvă spontan.
In scoliozele structurale sunt alterări în forma și mobilitatea vertebrelor, și deformitățile nu pot fi corectate doar prin postură. O anamneză și o examinare în amănunt sunt necesare în
găsirea cauzei și a diagnosticului. Scoliozele structurale pot fi de cauză congenitală, deformarea fiind dată, de exemplu, de o hemivertebră (doar jumătate dintr-o vertebră este complet formată), vertebre sudate sau o coastă absentă sau sudată.
În scoliozele paralitice deformitatea este secundară datorită pierderii acțiunii de suport a musculaturii paravertebrale și a trunchiului, adesea ca o sechelă a poliomielitei anterioare.
În scoliozele neuropatice deformitatea este văzută ca și complicație a: neurofibromatozei, paraliziei cerebrale, spinei bifide, siringomieliei, ataxiei Friedreich și circumstanțelor neuropatice. Dezechilibrele principale ale musculaturii suport a coloanei sunt responsabile pentru scoliozele miopatice (ex: în distrofia musculară, artrogripoză). Scoliozele metabolice sunt neobișnuite dar apar în boala depunerilor de cistină, sindromul Marfan și rahitism.
Scoliozele idiopatice sunt cele mai des întâlnite și cele mai importante scolioze structurale, cauza rămânând necunoscută. Câteva vertebre de la unul sau două nivele distincte sunt afectate (curbura primară). În zona curburii primare mobilitatea este pierdută (curbură fixată) și rotările vertebrelor deformate (procesele spinoase sunt rotate în concavitate și corpurile vertebrale care susțin coastele, în convexitate). Deasupra și dedesubtul curburii primare fixate, curburile secundare se dezvoltă în efortul de a menține în poziție normală capul și bazinul. Deformitățile coloanei vertebrale sunt însoțite de scurtări ale musculaturii trunchiului (care pot fi evaluate folosind cadrul antropometric) și adesea sunt implicate funcțiile cardiace și respiratorii. În cazurile severe aceasta poate conduce la invaliditate. În cazul curburilor primare mai mari de 80 de grade poate apărea cordul pulmonar.
Odată ce scolioza a apărut în perioada de creștere a copilului, tendința naturală este spre deteriorare. Prognosticul în acest caz este dependent de vârsta apariției, de nivelul coloanei afectate, de mărimea și numărul curburilor primare și de tipul scoliozei structurale (ex: ideopatică sau congenitală). Deteriorarea poate înceta când maturitatea scheletului este atinsă, dar uneori continuă ca rezultat al regenerării discale și a subluxației vertebrale: 17 grade deteriorare vertebrală duc la 70 de grade curbură toracală, 20 grade deteriorare vertebrală duc la 30 de grade în curbura lombară, au fost înregistrate. În general vorbind, cel mai înalt nivel al coloanei vertebrale implicat în curbura primară și cel mai tânăr pacient, sunt cele mai rele prognostice. Sunt de notat excepții care în unele cazuri apărând în copilărie au recuperare spontană, fiind considerate un mister. Factorii favorizanți sunt, curbura sinistroconvexă instalată în primul an de viață la genul masculin unde există un unghi costovertebral mai mic de 20 de grade. Speranța de viață poate fi redusă în cazul scoliozelor congenitale și paralitice dar nu și în cazul scoliozelor idiopatice.
În toate cazurile scoliozelor structurale investigațiile amănunțite, măsurători radiografice ale curburilor și observații atente sunt esențiale. De notat în special:
1. Siringomielia este prezentă în 25% din cazurile scoliozelor idiopatice juvenile. Cum decompresia poate conduce la o îmbunătățire și neefectuarea decompresiei înainte de corectare
sau stabilizare chirurgicală poate conduce la complicații neurologice, un RMN fiind obligatoriu în toate cazurile de scolioze idiopatice juvenile.
2. Scoliozele în mod normal nu produc durere atunci când apar. Când există durere (în special noaptea, durerea este îndepărtată cu aspirină) cea mai comună cauză la adolescenți este osteoma osoasă a pediculului.
Tratamentul poate fi început și în cauzul unui prognostic incert, a unei deteriorări rapide sau pentru corectarea imaginii, (curburile nu sunt considerate de obicei pentru corectie chirurgicală decât dacă au cel puțin 25-30 grade). Metodele valabile sunt foarte bine stabilite, ca și decizia privind utilizarea lor și timpul în care vor fi utilizate. Deteriorările într-o curbură pot fi controlate folosind corsetul Milwaukee (un dispozitiv care încorporează un suport turnat pentru menton, occiput și pelvis, fiind legate între ele cu tije metalice verticale). Acest suport este utilizal la adolescenții din apropierea maturității scheletale care au curburi mai mici, sau poate fi folosit la copii, până la o vârstă potrivită, înainte de consolidarea/ stabilizarea coloanei vertebrale (+ 10 ani). Alte modele de corsete se pot folosi dar totuși, niciunul nu a îndeplinit statistic vorbind, performanțe remarcabile. Sudarea întregii curbui primare este avută în vedere atât la prevenirea altor deteriorări cât și la acceptarea corsetelor sau nu. Înaintea sudării vertebrale este necesar să să corecteze deformările cât mai mult posibil. Adesea pot fi utilizate: un corset gipsat articulat (cămașa Risser) sau un aparat intern prin inserare chirurgicală (tije Harrington).